Istoricul Parohiei “Sfântul Ilie” Slănic Moldova
Această staţiune a fost proprietatea Eforiei Spitalului Sf. Spiridon din Iaşi, căreia i-a fost donată de Domnitorul Constantin Cehan Racoviţă, împreună cu alte moşii.
Izvoarele minerale au fost descoperite de Serdarul Mihalache Spiridon sau Mihălucă, arendaşul moşiei, cu ocazia unei vânători, în ziua de 20 iulie 1801.
Serdarul Mihălucă a pus să se ridice 50 de camere pentru bolnavi, dar în scurt timp acestea nu mai erau suficiente pentru numărul mare de vizitatori. Mai târziu, atât Eforia cât şi persoane particulare, au înzestrat această staţiune cu vile măreţe şi confortabile, cu un frumos cazinou, precum şi cu instalaţii de băi, inhalaţii etc.
În războiul mondial 1914-16- 1918 staţiunea Slănic a fost greu lovită şi crud încercată.
Fiind chiar la graniţa ungurească şi având o cale de comunicaţie pe unde se putea uşor strecura în inima Moldovei, Slănicul a fost punctul principal al atacurilor duşmane. Şi atunci frumoasele vile particulare, împreună cu instalaţiile, au fost ca şi rase de pe faţa pământului. Din vechea staţiune elegantă, nu mai rămăsese decât mormane de piatră şi cărămidă.
Printre preţioasele clădiri distruse în timpul războiului, a fost şi istorica bisericuţă a Slănicului, cu hramul Sf. Ilie – cuib tainic de sihăstrie, uitat de mâna modernă, “civilizatoare” şi care singură mai evoca vizitatorilor amintirea Slănicului din alte vremuri.
Altădată, în căsuţele albe, care înconjurau bisericuţa, găzduiau şi duceau viaţa simplă şi patriarhală mulţi dintre marii cărturari ai Moldovei, înalţi prelaţi, precum şi nemuritorii Konaki, Creangă şi Constantin Negri, care veniţi aici în toate verile, imortalizau Slănicul prin versuri săpate în coaja brazilor.
Tot în această sfântă biserică au oficiat în decursul vremurilor, la ocazii solemne, sfinţiţii mitropoliţi adormiţi întru Domnul, Iosif Naniescu, Partenie şi Pimen. Războiul distrugând şi bisericuţa, binecredincioşii Axente şi Maria Pandrea, din oraşul Brăila, s-au hotărât ca din economiile lor, să rezidească din temelie, tot pe acelaşi loc, o altă biserică care să fie o podoabă a staţiunii şi o cinste pentru creştini. Cu credinţa în Dumnezeu şi cu răbdarea de adevăraţi creştini, soţii Pandrea au invins toate piedicile, terminând sfântul locaş în vara anului 1929.
Sfinţirea bisericii s-a făcut în ziua de 15 august 1929 cu mare solemnitate în prezenţa câtor-va mii de credincioşi. În afară de autorităţi, epitropii Casei Sf. Spiridon, toţi vizitatorii Slănicului, au mai participat şi sătenii din localitate şi din împrejurimi.
Sfinţirea bisericii a fost oficiată de P. S. S. Arhiereul Ilarion Băcăoanul, vicarul Sfintei Episcopii a Romanului, asistat de consilierii referenţi ai Sfintei Episcopii: Pr Gh Manoliu şi Pr Gh Butnaru, protopopul Atanasiu din circumscripţia Trotuş, parohul Clement Filimon şi preoţii Al. Georgescu şi Rădulescu din Brăila.
Perioada comunistă a fost o perioadă grea pentru parohia Slănic. Casa parohială, o vilă cu 12 camere, donată parohiei tot de Axente Pandrea, a fost naţionalizată; în apropierea bisericii, la 50 m, a fost ridicată o Grădină de vară a cărei muzică de multe ori acoperea cântarea din biserică şi mormintele din jurul bisericii au fost demolate. Tot comuniştii au vrut să construiască un WC public, săpat în movila pe care este ridicată biserica. Preotul de atunci, şi chiar directorul staţiunii, în care mai rămăsese o urmă de credinţă, au reuşit să împiedice cu mare greutate acest lucru. Din anul 1990, s-au făcut eforturi permanente pentru recuperarea casei parohiale, care a fost folosită, atât în perioada comunistă, cât şi după Revoluţie, ca sediu al autorităţilor locale. În toată această perioadă, preotul paroh a locuit în casa parohială de la Cerdac, filie a Slănicului, casă pierdută prin înfiinţarea Parohiei Sf Gheorghe Cerdac în anul 1999.
Din anul 1996 – anul resfinţirii bisericii, după lucrări de restaurare – parohia a propus ca patronul bisericii, Sf Ilie, să fie declarat patronul oraşului. Începând din 1997, în fiecare an la Slănic se organizează Serbările Slănicului, prilej de mare bucurie duhovnicească pentru locuitori şi vizitatori deopotrivă.
Sfântul Ilie la Slănic-Moldova
“Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale.” Ţara noastră a fost înzestrată de Dumnezeu cu locuri minunate, dar dintre toate, plaiurile Moldovei au fost cele mai binecuvântate. Pe lângă frumuseţea naturii din acest colţ, bogăţia spirituală dată de numeroasele mănăstiri, comoara Moldovei o constituie şi staţiunea balneoclimaterică Slănic Moldova, situată în partea de vest a judeţului Bacău. Aflată la o înălţime de 530 m deasupra nivelului mării şi având privelişti pitoreşti, staţiunea Slănic Moldova este o adevărată „perlă a Moldovei”.




Şirul preoților – Slănic
Pr. Gavril Manciu
– menţionat pe la anul 1847
– ridică prima biserică (de lemn) din Slănic vezi Corneliu Stoica, Valea Trotuşului Enciclopedie, Ed Magic Print, Oneşti 2006
Pr. Filimon Clement 1925-1939,
- construieşte actuala biserică între anii 1927-1929
- pleacă preot militar pe front şi nu se mai întoarce la Slănic
- moare în 1990 la Bucureşti
Pr. Gâdiceanu Dumitru Ion, 1939-1948
Pr. Albu Gheorghe, 1948-1956
Pr. Cartas Constantin, 1956-1982 – paroh
Pr. Florea Vasile – preot II: 1975-1977
Pr. Ilie Mircia – preot II: 1979-1982
Pr. Ilie Mircia – paroh 1982-1996 nov., cu următorii preoţi în postul II:
Pr. Isache David, 1984-1988
Pr. Aniculoae Gheorghe, 1988-1993
Pr. Enoiu Nicolae Romică, 1993-1995
Pr. Ilie Cătălin, 1995-1996 nov.
Paroh Pr. Ilie Cătălin – prezent, din 1996 (foto)




Monument in curtea bisericii

Comitetul parohial

Troita din Slanic Moldova

Troita din Slanic Moldova